Teeth with braces

Ortodontia este ramura stomatologiei care se ocupa cu alinierea dintilor. Parintii care observa ca micutul lor are dintisori strambi, ar trebui sa apeleze cat mai repede la medicul specialist pentru ca acesta sa-i recomande un tratament ortodontic care va corecta cresterea dintilor. Aceasta masura nu se ia intotdeauna, iar copiii a caror dantura nu a fost ghidata la timp raman cu dintii incalecati sau departati toata viata. Avantajele tratamentului ortodontic includ o mai buna sanatate orala, un aspect mai placut si o durabilitate mai mare a dintilor.

Tratamentele ortodontice dau rezultate excelente atat la copii, cat si la adulti, chiar daca multe persoane mature inca nu au curaj sa apeleze la aceste tratamente care le-ar putea oferi o dantura aliniata, apropiata de perfectiune. Considerate un simplu moft de unele persoane, dar indragite de altele, tratamentele ortodontice la adulti sunt o necesitate. Aparatele ortodontice functioneaza prin exercitarea unei presiuni usoare asupra dintilor si maxilarelor.

Exista multe tipuri de aparate dentare, atat fixe, cat si mobile, pentru realinierea dintilor, reantrenarea muschilor si influentarea cresterii maxilarelor. In functie de severitatea cazului, medicul ortodont va recomanda tipul de aparat corespunzator.